Un tânăr de 29 de ani, din comuna Cristinești, a ajuns în Penitenciarul Botoșani după ce polițiștii l-au identificat pe numele său un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea.
Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 6 Pomârla l-au identificat, pe 10 septembrie, în localitatea Cristinești. Tânărul fusese condamnat la un an și șase luni de închisoare pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
După ce a fost depistat, acesta a fost preluat de polițiști și condus la Penitenciarul Botoșani, unde urmează să își execute pedeapsa.























































