Clipe de groază pentru o familie din orașul Bucecea, după ce un incendiu violent a izbucnit în gospodăria acestora și s-a extins rapid la mai multe construcții. Flăcările au mistuit două magazii, un depozit de lemne de foc, unul de cereale și o parte importantă din acoperișul locuinței, provocând pagube semnificative.
Alarma a fost dată de vecini, care au observat fumul dens și flăcările uriașe ce se ridicau din curtea gospodăriei. Oamenii au apelat imediat numărul unic de urgență 112 și au intervenit pentru a-i avertiza pe cei aflați în casă de pericolul iminent.
În locuință se aflau fiul proprietarului și mama acestuia. Cei doi au fost anunțați de vecini că anexele și acoperișul casei ard și au reușit să iasă la timp din locuință, evitând o tragedie. Din cauza șocului provocat de incendiu și a emoțiilor puternice, femeia a suferit un atac de panică și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Echipajul SMURD sosit la fața locului i-a acordat primul ajutor, însă aceasta a refuzat transportul la spital.
Pentru gestionarea situației au fost mobilizați pompierii militari din cadrul Detașamentului Botoșani și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bucecea, care au intervenit cu patru autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD.
Primii care au ajuns la locul incendiului au fost pompierii voluntari, care au găsit anexele și depozitele cuprinse în totalitate de flăcări. În scurt timp, focul s-a extins și la acoperișul locuinței, afectând o suprafață de peste 300 de metri pătrați. Intervenția s-a desfășurat în condiții dificile, din cauza cantității mari de materiale combustibile aflate în gospodărie.
Pompierii au acționat ore în șir pentru limitarea și lichidarea incendiului, reușind să împiedice propagarea acestuia la alte construcții și gospodării din apropiere. La această oră, incendiul este localizat, iar echipele de intervenție continuă să stingă focarele ascunse și să înlăture efectele produse de incendiu.
Cauza exactă a izbucnirii incendiului urmează să fie stabilită de specialiști, care vor efectua cercetări după finalizarea intervenției. De asemenea, autoritățile vor evalua valoarea pagubelor produse.
Imagini și informații suplimentare despre această intervenție de amploare vor putea fi urmărite mâine în cadrul jurnalului de știri TeleM Botoșani.
























































