Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri au pus în aplicare mai multe mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, emise de instanță pe numele a cinci persoane, precum și o sentință penală privind un minor.
Persoanele în cauză au fost condamnate de Tribunalul Suceava pentru săvârșirea unor infracțiuni grave, respectiv trafic de minori, pornografie infantilă, proxenetism și complicitate la trafic de minori. Deciziile instanței sunt definitive și prevăd executarea pedepselor în regim de detenție.
Cei cinci sunt tineri cu vârste cuprinse între 17 și 23 de ani, provenind din comunele Roma, Vorona și Corni. Pedepsele stabilite de judecători variază între 3 și 7 ani de închisoare. În cazul minorului de 17 ani, instanța a dispus o măsură educativă, constând în internarea într-un centru educativ pentru o perioadă de 1 an și 10 luni.
Persoanele condamnate au fost identificate în municipiul Botoșani, reținute de polițiști și ulterior escortate către Penitenciarul Botoșani, în vederea încarcerării sau, după caz, a executării măsurii dispuse.






















































