Un incendiu a izbucnit în această seară într-o casă din municipiul Botoșani, după ce copiii familiei s-au jucat cu un aprinzător de șemineu. Flăcările au cuprins rapid bunurile de la mansardă, iar cei mici au alertat-o imediat pe mama lor, care se afla la demisol. Femeia a ieșit din locuință împreună cu cei trei copii și a sunat la 112, temându-se că focul s-ar putea extinde la întreaga clădire.
Pompierii din cadrul Detașamentului Botoșani au intervenit de urgență cu două autospeciale de stingere, sprijiniți și de un echipaj de ambulanță SAJ Botoșani. La sosire, aceștia au constatat că mansarda ardea cu flacără deschisă și degajări mari de fum. Salvatorii au acționat rapid pentru a împiedica propagarea incendiului la acoperiș și la parterul casei.
Operațiunea de stingere și eliminare a efectelor incendiului a durat aproape două ore. Din fericire, nicio persoană nu a fost rănită, însă mama copiilor a suferit un atac de panică și a primit îngrijiri medicale la fața locului.
Pompierii reamintesc importanța supravegherii atente a copiilor și a utilizării responsabile a obiectelor inflamabile, pentru a preveni astfel de incidente care pot pune în pericol vieți și bunuri.