Zi cu ghinion pentru trei șoferi din județul Botoșani. Pe 12 septembrie, polițiștii au descoperit, în trei controale distincte, situații care au dus la întocmirea unor dosare penale.
În Cordăreni, un bărbat de 45 de ani conducea un autoturism cu remorcă, deși nu avea permis de conducere pentru nicio categorie. În plus, remorca nu era înregistrată pentru a circula pe drumurile publice.
În Hudești, polițiștii au oprit un utilaj agricol condus de un bărbat de 88 de ani. Verificările au arătat că acesta avea dreptul de a conduce suspendat încă din decembrie 2025.
Tot în aceeași zi, în Mileanca, un bărbat de 57 de ani a fost prins la volan cu 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acestuia i-au fost recoltate probe biologice pentru stabilirea exactă a alcoolemiei.























































