Polițiștii botoșăneni și jandarmii au descins, în noaptea de 5 spre 6 septembrie 2026, într-o amplă acțiune desfășurată pe raza întregului județ, pentru prevenirea faptelor antisociale și a infracțiunilor stradale.
La razie au participat polițiști de ordine publică, rutieri, de investigații criminale și economice, alături de efective din subunitățile teritoriale și jandarmi.
În timpul controalelor, oamenii legii au legitimat 1.000 de persoane și au verificat 370 de autoturisme. Totodată, 117 șoferi au fost testați cu aparatele etilotest.
Polițiștii au trecut și pragul a 17 localuri publice, unde au verificat respectarea legislației în vigoare.
Bilanțul nopții a fost unul consistent: 171 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 140.000 de lei. Cele mai multe, 104, au fost aplicate pentru încălcarea normelor de conviețuire socială, în timp ce alte 58 au vizat abateri la regimul rutier.
Nici apelurile abuzive la 112 nu au fost trecute cu vederea. Șase persoane au fost sancționate pentru folosirea nejustificată a numărului unic de urgență.
Acțiunea s-a lăsat și cu măsuri administrative în trafic. Polițiștii au reținut șapte permise de conducere, au retras cinci certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare.
























































