Un plic aparent obișnuit, primit prin Poștă de polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, s-a transformat într-un caz care a ajuns direct în atenția procurorilor. Alături de o reclamație privind comportamentul agresiv al unui șofer în trafic, expeditorul a introdus și un al doilea plic în care se afla o bancnotă de 100 de euro, gest care ridică numeroase semne de întrebare.
Situația a fost făcută publică de comisarul-șef de poliție Tudor Costîn, inspectorul-șef al IPJ Botoșani, în cadrul unei conferințe de presă. Potrivit acestuia, plicul a fost primit la începutul săptămânii trecute, iar imediat după descoperirea banilor au fost sesizați procurorii, care urmează să stabilească dacă este vorba despre o tentativă de dare de mită sau dacă expeditorul a avut o altă intenție.
„La începutul săptămânii trecute, polițiștii Serviciului Rutier au primit o reclamație prin intermediul Poștei, iar în plic, lângă sesizare, era un alt plic cu o bancnotă de 100 de euro. Persoana respectivă sesiza un comportament agresiv al unui alt șofer în trafic. Nu știm care este scopul acelei bancnote, dar vor stabili procurorii pe care i-am sesizat de îndată”, a declarat comisarul-șef Tudor Costîn.
Șeful IPJ Botoșani a subliniat că reacția polițiștilor a fost una imediată și conformă legii, fără ca suma de bani să influențeze în vreun fel activitatea oamenilor legii. Cazul a fost înaintat organelor competente pentru efectuarea cercetărilor și stabilirea tuturor împrejurărilor.
În același context, Tudor Costîn a evidențiat faptul că Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani se află printre primele trei inspectorate din România în ceea ce privește numărul cazurilor de desistare a faptelor de dare de mită, începând din anul 2024 și până în prezent.
Potrivit acestuia, accentul pus în ultimii ani pe integritatea profesională a polițiștilor a dus la consolidarea unei culturi organizaționale în care orice tentativă de corupere este respinsă și raportată imediat.
„În echipa managerială am pus accent și am impus integritatea colegilor. Colegii au înțeles că nu există nicio excepție de la această dispoziție. Suntem printre județele fruntașe, printre primele trei județe din țară, la desistări pe dare de mită începând cu 2024 până în prezent”, a precizat șeful IPJ Botoșani.
Acesta a transmis și un mesaj ferm privind rolul polițiștilor în societate, afirmând că respectarea legii trebuie să înceapă chiar din interiorul instituției.
„Vom continua să acționăm ferm și echidistant pentru respectarea legii și drepturilor fiecărei persoane, dar colegii au înțeles că trebuie să ofere ei întâi un exemplu printr-un comportament integru și responsabil. Nu putem cere doar cetățenilor să respecte legea, dacă noi nu demonstrăm același lucru”, a concluzionat comisarul-șef Tudor Costîn.























































