Zi specială pentru copiii înscriși la Școala de vară „JURJAC” 2026, care au avut ocazia să pășească în lumea salvatorilor din cadrul Detașamentului de Pompieri Dorohoi. Curioși să afle cum decurge activitatea celor care intervin zilnic pentru salvarea de vieți și bunuri, cei mici au petrecut câteva ore alături de pompieri și paramedicii SMURD, într-o întâlnire plină de demonstrații și lecții utile.
Vizita a fost organizată la dorința copiilor, care au vrut să îi cunoască pe pompierii despre ale căror intervenții au auzit de-a lungul timpului și să afle mai multe despre misiunile dificile pe care aceștia le desfășoară în fiecare zi.
Pe lângă prezentarea tehnicii de intervenție, salvatorii au transformat întâlnirea într-o adevărată lecție de prevenire. Copiii au primit răspunsuri la întrebări care pot face diferența dintre un joc și o tragedie: dacă este voie să se joace cu brichetele sau chibriturile, dacă pot aprinde singuri aragazul ori ce se poate întâmpla atunci când umblă la prizele electrice.
Pompierii le-au explicat că focul nu este o jucărie și că o simplă clipă de neatenție poate provoca incendii cu urmări grave. De asemenea, cei mici au aflat că folosirea aragazului fără supravegherea unui adult poate duce la accidente sau explozii, iar atingerea prizelor și a instalațiilor electrice poate provoca electrocutări.
Partea cea mai așteptată a vizitei a fost însă cea practică. Copiii au explorat autospecialele folosite în intervențiile reale, de la mașinile de stingere a incendiilor și autospeciala de descarcerare până la ambulanța SMURD și autospeciala destinată intervențiilor la înălțime. Entuziasmați, aceștia au urcat în vehiculele de intervenție, au descoperit echipamentele folosite de pompieri și au probat o parte dintre accesoriile de protecție utilizate în misiunile operative.
Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență au subliniat că astfel de activități au un rol esențial în educarea copiilor și în formarea unui comportament responsabil în fața pericolelor. Prin contactul direct cu salvatorii, cei mici înțeleg mai ușor cât de important este să respecte regulile de siguranță și să știe cum să reacționeze în situații de urgență.






















































