O excursie care trebuia să fie o experiență de neuitat s-a transformat într-un adevărat coșmar în Munții Bucegi. O profesoară care însoțea un grup de 14 elevi a fost lovită de fulger după ce furtuna i-a surprins pe traseul dintre Vârful Omu și Peștera Ialomiței. Femeia a rămas inconștientă, iar copiii au fost nevoiți să caute ajutor în condiții extrem de dificile.
Incidentul s-a petrecut în apropierea Stânei Șugări, în timp ce grupul cobora de pe munte. Potrivit reprezentanților Serviciului Public Județean Salvamont Salvaspeo Dâmbovița, cadrul didactic a fost lovit de trăsnet și nu s-a mai putut deplasa.
În ciuda șocului, elevii au dat dovadă de sânge rece. Aceștia au reușit să ajungă la stâna din apropiere, unde au cerut ajutor unui cioban. Bărbatul a alertat imediat dispeceratul Salvamont și a oferit informații esențiale despre locul în care se afla victima și starea acesteia.
Salvamontiștii au intervenit de urgență, au acordat primul ajutor și au stabilizat profesoara, după care au transportat-o pe targă prin teren accidentat până la Baza Salvamont Peștera. De acolo, femeia a fost preluată de echipajele SMURD și ale Serviciului de Ambulanță și transportată la spital.
Medicii au constatat că victima a suferit arsuri de gradul I și II la nivelul membrelor, pe aproximativ 30% din suprafața corpului. Din fericire, femeia era conștientă în momentul transportului la spital.
Nici elevii nu au scăpat complet nevătămați. Unul dintre copii a suferit un traumatism la un membru inferior și a avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportat la spital. Ceilalți 13 elevi au fost recuperați ulterior de salvamontiști și conduși în siguranță până la autocar, care i-a dus la pensiunea din Bușteni unde erau cazați.

























































