Un nou dosar exploziv zguduie scena publică! Potrivit Direcției Naționale Anticorupție, avocata G.A.M. este acuzată de trei fapte de trafic de influență, dintre care una în formă continuată, dar și de complicitate la aceeași infracțiune. Alături de ea, inculpatul I.G. este cercetat pentru trafic de influență, anchetatorii susținând că acțiunile acestuia s-ar fi desfășurat cu sprijinul avocatei.
Procurorii DNA susțin că, între octombrie și decembrie 2025, avocata ar fi pretins și primit bani, promițând intervenții la magistrați prin intermediul unor politicieni. În dosar apar sume de 4.000 de euro, 5.000 de lei, dar și o cerere halucinantă de până la 1 milion de euro, bani despre care inculpata ar fi afirmat că erau destinați unei campanii electorale pentru Primăria Capitalei.
Ancheta scoate la iveală și un episod din noiembrie 2025, când G.A.M. ar fi lăsat să se înțeleagă că poate influența ministrul Transporturilor pentru sprijinirea unor proiecte, primind 5.000 de lei de la un investigator sub acoperire.
Situația devine și mai gravă în ianuarie 2026: inculpatul I.G., cu ajutorul aceleiași avocate, ar fi cerut 120.000 de euro, dintr-un total de 500.000 de euro, promițând influență asupra judecătorilor Tribunalului București și chiar asupra procurorului-șef DNA.
PRINȘI ÎN FLAGRANT!
Pe 28 ianuarie, cei doi au fost prinși în flagrant în timp ce primeau 60.000 de euro de la investigatorul sub acoperire, parte din suma cerută.
Ambii inculpați au fost reținuți pentru 24 de ore și urmează să fie prezentați Curții de Apel București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile. DNA precizează că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă procesuală și nu încalcă prezumția de nevinovăție.
REACȚIA PNL SECTOR 1
În urma informațiilor apărute în spațiul public, PNL Sector 1 a transmis că Adriana Georgescu nu ocupă nicio funcție de conducere sau reprezentare în cadrul filialei și că menționarea unor astfel de calități în presă este eronată. Totodată, formațiunea politică anunță că, imediat ce va exista un comunicat oficial al DNA, aceasta va fi suspendată din calitatea de membru PNL, conform procedurilor interne.










































