În plină perioadă de sistematizare urbană a anilor ’80, când o mare parte din centrul istoric al Bucureștiului a fost demolată pentru construirea Casei Poporului și a noilor bulevarde, numeroase biserici și monumente vechi de secole au fost condamnate la dispariție. Într-un context în care deciziile politice erau radicale, iar argumentele istorice sau culturale aveau puțină greutate, salvarea patrimoniului părea imposibilă.
Totuși, o soluție neașteptată a venit din zona ingineriei. Eugeniu Iordăchescu, inginer civil în cadrul Institutului „Proiect București”, a propus o idee care la acea vreme părea desprinsă dintr-un film științifico-fantastic: mutarea clădirilor întregi, cu tot cu ziduri, fresce și turle, pe alte amplasamente. Metoda, denumită tehnic „translația clădirilor”, a permis deplasarea unor monumente de mii de tone pe distanțe de sute de metri.
Iordăchescu a reușit să convingă autoritățile nu prin apeluri emoționale, ci prin calcule economice și tehnice. A demonstrat că mutarea clădirilor era mai rapidă și mai ieftină decât demolarea și reconstruirea lor sau decât modificarea marilor planuri urbanistice. Această abordare pragmatică a deschis calea salvării unor monumente de importanță majoră.
Procesul era extrem de complex și riscant. Clădirile erau mai întâi izolate de sol, fundațiile vechi fiind tăiate și înlocuite cu o centură masivă de beton armat. Întreaga construcție era apoi ridicată pe piloni hidraulici și așezată pe șine de cale ferată, fiind deplasată cu ajutorul preselor hidraulice cu o viteză de doar câțiva metri pe oră, pentru a evita orice vibrație periculoasă.
Primul test major a avut loc în 1982, când Schitul Maicilor, un monument din secolul al XVII-lea, a fost mutat pe o distanță de 245 de metri. Succesul operațiunii a confirmat viabilitatea metodei și a deschis drumul altor intervenții spectaculoase. Printre cele mai complexe s-a numărat mutarea ansamblului Mihai Vodă, o biserică de aproximativ 3.000 de tone, care a fost nu doar translatată, ci și coborâtă pe verticală de pe un deal ce urma să fie nivelat.
Precizia tehnică a sistemului a devenit legendară. Martorii au relatat că, în timpul deplasărilor, un pahar cu apă așezat pe altar nu se vărsa, dovadă a stabilității impresionante a întregii operațiuni. Datorită acestui control extrem, frescele și elementele arhitecturale nu au suferit degradări.
În total, metoda lui Eugeniu Iordăchescu a salvat 13 clădiri importante, inclusiv biserici, palate și chiar blocuri de locuințe. Un caz unic a fost mutarea unui bloc din cartierul Titan cu locatarii în interior, aceștia continuându-și viața normală în timp ce clădirea „aluneca” spre noul amplasament.
Eugeniu Iordăchescu a murit în ianuarie 2019, la vârsta de 89 de ani, lăsând în urmă una dintre cele mai spectaculoase realizări din istoria ingineriei civile mondiale. Într-o epocă a demolărilor masive, el a demonstrat că tehnologia poate fi folosită nu pentru a șterge trecutul, ci pentru a-l proteja. Bisericile mutate în anii ’80 rămân astăzi nu doar monumente istorice, ci și simboluri ale curajului profesional și ale ingeniozității unui om supranumit, pe bună dreptate, „îngerul păzitor al Bucureștiului vechi”.
