În noaptea de sâmbătă spre duminică, 28-29 iunie, la ora 03:18, Piața Centrală din Botoșani s-a transformat în scenă de hoție sub clar de lună. Un grup de patru tineri de etnie romă a fost surprins de camerele de supraveghere în timp ce fura nestingherit mai mulți pepeni de pe o tarabă acoperită cu prelată.
Cu dexteritatea unor „profesioniști”, indivizii au operat în câteva secunde, fără să le pese că zona este monitorizată video. Însă, ce nu știau hoții de ocazie era că polițiștii locali din Dispecerat urmăreau totul în timp real!
La apariția mașinii de poliție locală, tinerii au rupt-o la fugă ca niște atleți olimpici, abandonând pepenii și… onoarea.
Imaginile video au fost salvate și urmează să fie predate organelor de cercetare penală, care acum îi caută pe cei patru „hoți de pepeni” pentru a-i trage la răspundere.