Scene dramatice vineri după-amiază în zona localității Mitoc, județul Botoșani, unde un bărbat de 66 de ani, plecat la pescuit, a fost găsit fără viață plutind pe râul Prut. Familia acestuia a alertat autoritățile după ce nu a mai dat niciun semn, iar localnicii au observat silueta unui trup plutind la suprafața apei.
La fața locului au intervenit pompierii cu o barcă pneumatică, reușind să aducă trupul bărbatului la mal. Imediat, paramedicii SMURD au început manevrele de resuscitare, sprijiniți de un echipaj medical cu asistent din zonă. Din păcate, eforturile au fost în zadar, iar medicii nu au putut decât să declare decesul.
„Din păcate, manevrele de resuscitare au fost fără răspuns”, a declarat medicul Eduard Gurău, managerul Serviciului Județean de Ambulanță Botoșani.
Poliția a preluat cazul și a deschis un dosar penal. Trupul bărbatului va fi supus unei autopsii, pentru a stabili cu exactitate cauza morții.