Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, șochează opinia publică printr-o declarație care pare mai degrabă a unui observator din afară decât a unui oficial aflat la vârful sistemului. Acesta a admis că statul plătește salarii uriașe unor spitale care nu oferă aproape deloc servicii medicale reale.
„Noi de multe ori plătim salarii și unor spitale care nu fac servicii medicale sau fac foarte puține – asta trebuie să se schimbe. Nu este o activitate de asistență socială sau salarială pentru personalul medical ceea ce facem”, a spus Rafila la Aspen Healthcare Summit 2025.
Declarația vine la doar câteva zile după ce primarul din Huși a afirmat public că la spitalul local există medici care câștigă în mână peste 30.000 de lei pe lună, cu tot cu gărzi, dar rezolvă doar câteva zeci de cazuri.
Ministrul a mai recunoscut că statul cheltuie sume uriașe și pentru Unitățile de Primiri Urgențe, unde, în realitate, multe cazuri ar putea fi tratate într-un sistem ambulatoriu eficient, dar care lipsește.
Rafila promite „eficientizare” și „schimbare”, însă evită să spună clar ce măsuri concrete se vor lua.