Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au fost sesizați, în cursul zilei de luni, cu privire la producerea unui accident rutier pe strada Dragoș Vodă, soldat cu pagube materiale semnificative. Potrivit primelor informații, șoferul implicat ar fi condus sub influența băuturilor alcoolice.
În urma verificărilor efectuate de echipajul rutier ajuns la fața locului, s-a constatat că un tânăr în vârstă de 20 de ani, domiciliat în municipiul Botoșani, în timp ce conducea un autoturism pe strada Dragoș Vodă, a pierdut controlul direcției de deplasare. În urma manevrei eronate, vehiculul a intrat în coliziune cu două autoturisme parcate regulamentar, provocând avarierea acestora.
Fiind evident faptul că tânărul emana halenă alcoolică, acesta a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o concentrație de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, șoferul a fost condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.
Cercetările sunt continuate de către polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului, conform prevederilor Codului Penal.