Un incident ce putea avea urmări grave a avut loc aseară în localitatea Flămânzi, județul Botoșani. Acoperișul unei fântâni a luat foc din cauza unui cablul electric defect, iar flăcările s-au extins rapid, amenințând și locuința aflată în imediata apropiere.
Alerta a fost dată la timp chiar de către proprietari, care au observat fumul și au sunat la 112. La fața locului s-au deplasat de urgență pompierii din cadrul Punctului de lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere.
Intervenția a fost promptă: pompierii au constatat că incendiul se manifesta la acoperișul din lemn al fântânii, pe o suprafață de aproximativ șase metri pătrați, iar flăcările riscau să se propage și la casa de locuit, situată la doar câțiva metri distanță.
Datorită intervenției rapide, incendiul a fost lichidat în mai puțin de 20 de minute, fiind salvat restul gospodăriei și prevenită o tragedie.
Potrivit reprezentanților ISU, cauza probabilă a incendiului a fost un scurtcircuit provocat de un cablu electric defect, un pericol des întâlnit în gospodăriile unde instalațiile electrice sunt improvizate, vechi sau neizolate corespunzător.