O familie din localitatea Sârbi, județul Botoșani, a trecut prin momente de groază în ajunul sărbătorilor pascale, după ce un incendiu a izbucnit în propria locuință. Totul s-a petrecut ieri, în jurul prânzului, când o femeie a încercat să folosească cuptorul pentru a coace pâine, pască și cozonaci, preparatele tradiționale specifice acestei perioade.
În timp ce pregătirile pentru sărbători erau în toi, funinginea depusă pe pereții interiori ai coșului de fum s-a aprins, provocând un început de incendiu care amenința să se extindă rapid la întreaga locuință. Din fericire, flăcările au fost observate la timp de membrii familiei, care au alertat imediat autoritățile.
La fața locului a intervenit de urgență un echipaj de la Stația de Pompieri Săveni, cu o autospecială de stingere cu apă și spumă. De asemenea, un sprijin important a fost oferit și de Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Știubieni, care a acționat prompt și eficient.
Datorită intervenției rapide a pompierilor și a echipei de voluntari, incendiul a fost lichidat înainte să producă pagube majore. Casa a fost salvată, iar niciun membru al familiei nu a fost rănit.
Potrivit primelor concluzii ale pompierilor, cauza probabilă a incendiului a fost acumularea de funingine în coșul de fum, care nu fusese curățat corespunzător. Reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență atrag din nou atenția asupra importanței întreținerii periodice a sistemelor de evacuare a fumului, mai ales în această perioadă a anului, când sobele și cuptoarele sunt utilizate intens.