Programul „Euro 200”, creat în urmă cu mai bine de două decenii pentru a sprijini elevii și studenții din familii defavorizate în achiziția unui computer, pare că a rămas blocat într-o altă eră economică. Suma oferită – 200 de euro – nu a mai fost actualizată din 2004, anul lansării sale, deși între timp prețurile au evoluat considerabil, mai ales în sectorul tehnologic.
Deși în teorie scopul programului este unul nobil – sprijinirea tinerilor pentru a avea acces la educație digitală –, în practică, suma oferită este departe de a acoperi costurile reale ale unui dispozitiv adecvat învățării online sau cercetării academice.
Mai mult, metodologia programului prevede că părinții sau aparținătorii legali trebuie să dovedească faptul că dețin diferența de bani necesară pentru achiziția unui calculator. În contextul în care programul se adresează tocmai familiilor cu venituri reduse, această condiție devine un filtru în plus care limitează drastic accesul celor care chiar ar avea nevoie.
Conform legislației în vigoare, pot beneficia de acest program elevii și studenții de până la 26 de ani, care sunt înscriși într-o formă de învățământ acreditat și care provin din familii cu un venit brut lunar pe membru de familie mai mic sau egal cu 500 de lei. Deși această sumă a fost, în cele din urmă, actualizată în urma presiunii publice, ea rămâne modestă în raport cu nivelul salariului minim actual și costurile vieții cotidiene.
Sergiu Covaci, președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România (ANOSR), trage un semnal de alarmă: „Este clar că suma este insuficientă. Nici în urmă cu un an, nici acum doi sau trei ani, nu reprezenta un real sprijin. O sumă mai apropiată de realitate ar fi în jur de 450 de euro. În prezent, este foarte greu să achiziționezi un dispozitiv util pentru școală cu doar 200 de euro.”
Liderul studenților acuză lipsa de prioritizare din partea autorităților, în contextul în care alte programe de digitalizare au fost derulate în paralel, dar fără a actualiza și acest mecanism ce ar putea ajuta un număr mai mare de tineri.
„Euro 200 a fost lăsat în urmă, deși ar fi trebuit să fie un pilon de bază în accesul echitabil la educație digitală. În mod clar, e nevoie de o regândire a programului, de o actualizare a sumei și de eliminarea barierelor birocratice care îl fac inaccesibil pentru exact acei copii care au cea mai mare nevoie de sprijin,” a mai adăugat Covaci.
Deși România a făcut pași importanți în digitalizarea educației, mai ales în contextul pandemiei, programul Euro 200 rămâne un exemplu de inițiativă bună în teorie, dar ineficientă în practică. În lipsa unei actualizări urgente, acest ajutor riscă să devină doar o relicvă simbolică a unei politici sociale care nu mai răspunde nevoilor reale ale societății.
Reevaluarea și modernizarea acestui program ar putea transforma Euro 200 dintr-o promisiune de mult uitată într-un instrument real de reducere a inegalităților în educație. Până atunci, însă, sprijinul promis rămâne, în esență, doar pe hârtie.