Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani – Biroul Rutier au desfășurat activități pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere cauzate de abaterile pietonilor.
Astfel, acțiunile au avut loc pe principalele artere rutiere din municipiul Botoșani și în localitățile învecinate, zone unde au fost înregistrate accidente rutiere cu implicarea pietonilor. În cadrul acțiunii, polițiștii au legitimat peste 80 de persoane și au verificat 40 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 52 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 14.000 de lei, dintre care 16 sancțiuni au fost adresate pietonilor pentru diverse abateri. Totodată, 24 de conducători auto au fost sancționați pentru depășirea limitei legale de viteză, iar 5 permise de conducere au fost reținute pentru această abatere.
Inspectoratul de Poliție Județean Botoșani subliniază importanța respectării regulilor de circulație de către toți participanții la trafic, în vederea prevenirii accidentelor și menținerii siguranței rutiere.