Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat miercuri seară finalizarea procesului-verbal pentru rămânerea definitivă a candidaturilor în vederea alegerilor parlamentare care vor avea loc pe 1 decembrie.
Partidul Social Democrat (PSD) conduce în numărul de candidați, având 639 de persoane înscrise, urmat de SOS România cu 636 de candidați, Partidul Național Liberal (PNL) cu 630, AUR cu 621, Forța Dreptei cu 619 și UDMR cu 596. În total, 31 de formațiuni politice au depus candidaturi, inclusiv 19 organizații ale minorităților.
Conform unui comunicat de presă emis de BEC, în ședința din 30 octombrie 2024, au fost finalizate următoarele procese-verbale:
- numărul de candidaturi definitive și listele complete de candidați pentru Senat și Camera Deputaților.
- lista cu denumirile și semnele electorale ale partidelor politice și alianțelor care participă la alegeri.
BEC a confirmat, de asemenea, completarea Biroului Electoral Central pentru alegerea Senatului și Camerei Deputaților în etapa a doua.