Scene de o cruzime greu de descris au stârnit revoltă în județul Botoșani. Un câine a fost ucis într-o zonă împădurită din apropierea localității Zosin, iar imaginile ajunse la medicii veterinari de la TrioVet sunt atât de violente încât aceștia au decis să nu publice videoclipul integral.
Reprezentanții cabinetului veterinar spun că au primit filmarea în mesageria paginii de Facebook și au ales să facă publice doar câteva fotografii, considerând că imaginile video sunt mult prea dure pentru a fi distribuite.
Potrivit persoanei care a trimis materialele, aceasta nu a intervenit în momentul incidentului deoarece s-a temut pentru propria siguranță. Martorul susține că persoana implicată ar fi agresivă și ar avea antecedente penale. Aceste informații nu sunt confirmate oficial și urmează să fie verificate de Poliția Animalelor.
„Vom face toate demersurile legale pentru ca acest caz să fie investigat, iar dacă faptele se confirmă, persoana responsabilă să răspundă în fața legii. Cruzimea împotriva animalelor nu trebuie ignorată și nu trebuie să rămână nepedepsită”, au transmis reprezentanții TrioVet.
Cazul a fost sesizat Poliției Animalelor, iar anchetatorii urmează să stabilească exact cum s-au petrecut faptele și dacă sunt întrunite elementele unei infracțiuni prevăzute de legislația privind protecția animalelor.
Medicul veterinar Dănuț Bratu atrage atenția că orice act de cruzime împotriva animalelor trebuie anunțat imediat la 112. Potrivit acestuia, intervenția rapidă a autorităților poate face diferența dintre viață și moarte pentru un animal aflat în pericol și poate contribui la identificarea și tragerea la răspundere a persoanelor vinovate.
























































