Panică joi dimineață în București, după ce un lift din celebrul Palatul CFR, clădire în care funcționează sediul Ministerul Transporturilor, s-a prăbușit în gol cu șase persoane în interior.
Incidentul extrem de grav a mobilizat rapid echipajele de intervenție ale ISU București-Ilfov, care au ajuns la fața locului cu două echipaje SMURD și două autospeciale de stingere.
Potrivit informațiilor apărute, liftul ar fi căzut aproximativ trei etaje în gol, provocând scene de panică în clădire. Cele șase persoane aflate în ascensor au fost scoase de salvatori, iar una dintre victime a avut nevoie de îngrijiri medicale după ce a acuzat dureri puternice la gleznă.
În total, trei persoane au fost transportate la spital pentru investigații suplimentare. Surse citate de presă susțin că victimele sunt angajați ai Metrorex și reprezentanți ai unei bănci.
Primele informații ridică mari semne de întrebare. Conform unor surse, cu doar o zi înainte, o firmă specializată ar fi efectuat lucrări de mentenanță la lift și ar fi schimbat anumite cabluri. Mai mult, un martor a declarat că ascensorul ar fi rămas blocat și în urmă cu trei zile, semn că problemele tehnice existau deja.
În acest moment nu se știe exact de la ce etaj a căzut liftul și nici care este cauza oficială a incidentului. Autoritățile urmează să stabilească dacă este vorba despre o defecțiune tehnică, o eroare de mentenanță sau neglijență.
Palatul CFR este una dintre clădirile emblematice ale Capitalei, construită după planurile arhitectului Duiliu Marcu. Lucrările au început în 1938 și au fost finalizate în 1948, clădirea având șapte corpuri și o suprafață impresionantă de aproximativ 40.000 de metri pătrați.






















































