Descoperire alarmantă pe râul Prut, acolo unde polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Stânca au dat peste o plasă de pescuit de aproximativ 100 de metri lungime, montată ilegal chiar în perioada de prohibiție. Incidentul, petrecut în dimineața zilei de 5 mai, în jurul orei 09:00, ridică din nou semne de întrebare cu privire la amploarea fenomenului de braconaj piscicol din zonă.
Plasa, întinsă strategic în apă, ar fi fost folosită pentru capturarea peștilor reproducători, într-un moment critic pentru ecosistem. Polițiștii au intervenit prompt, au îndepărtat unealta din râu și au ridicat-o pentru continuarea cercetărilor. În acest caz, a fost deschis un dosar penal pentru mai multe infracțiuni grave, printre care pescuitul reproducătorilor în perioada de prohibiție, distrugerea icrelor embrionate în zonele naturale de reproducere și deținerea sau utilizarea plaselor de tip monofilament, interzise prin lege.
Autoritățile avertizează că astfel de practici au consecințe devastatoare asupra faunei acvatice, afectând direct capacitatea de regenerare a speciilor de pești. Cu toate acestea, fenomenul pare departe de a fi izolat. De la începutul perioadei de prohibiție, polițiștiii de frontieră botoșăneni au intensificat controalele pe râul Prut, descoperind numeroase încălcări ale legislației. Sute de metri de plasă monofilament și mai multe unelte ilegale au fost deja confiscate în cadrul acestor acțiuni.
În paralel, oamenii legii fac apel la responsabilitate și colaborare din partea cetățenilor. Respectarea perioadei de prohibiție este esențială pentru protejarea resurselor naturale, iar utilizarea uneltelor interzise sau prezența nejustificată în zonele de frontieră cu echipamente de pescuit poate atrage sancțiuni severe.























































