Scene tensionate și descinderi în mai multe locații au zguduit liniștea aparentă a unei rețele suspectate de corupție, în care locurile de veci ar fi devenit monedă de schimb pentru șpagă. Ancheta, aflată în plină desfășurare, scoate la iveală un mecanism bine pus la punct, în care funcționari și intermediari ar fi profitat de suferința oamenilor pentru câștiguri ilegale.
Au fost vizate sediul unei instituții publice, patru sedii ale unor societăți comerciale, dar și locuințele unor persoane fizice. Mascații și polițiștii au intervenit simultan, într-o acțiune de amploare menită să destructureze o presupusă rețea de influență și corupție.
În urma perchezițiilor, cinci persoane au fost conduse la sediul poliției pentru audieri, fiind suspectate că ar fi jucat roluri-cheie în această schemă. Potrivit primelor informații din anchetă, acestea ar fi pretins și primit sume de bani pentru a redistribui locuri de veci către alte persoane decât cele care le-au concesionat legal. Mai mult, ar fi facilitat, contra cost, ridicarea unor monumente funerare de către constructori „agreați”, în detrimentul altora.
Surse apropiate anchetei vorbesc despre un sistem paralel, în care regulile oficiale erau ocolite cu ușurință, iar accesul la locuri în cimitire sau aprobările pentru construcții funerare depindeau de „atențiile” oferite persoanelor potrivite.
Cercetările continuă sub suspiciunea comiterii infracțiunilor de luare de mită, dare de mită și abuz în serviciu, fapte prevăzute și sancționate de Legea 78/2000 privind prevenirea și combaterea corupției. Anchetatorii încearcă acum să stabilească amploarea rețelei și numărul total al persoanelor implicate.
La acțiune au participat polițiști de investigații criminale, agenți de ordine publică, luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale, dar și jandarmi, semn că autoritățile tratează cazul cu maximă seriozitate.

























































