Un nou caz grav de inconștiență la volan zguduie orașul Darabani. Un bărbat de 46 de ani a ajuns în arest după ce a fost prins conducând sub influența alcoolului, cu o alcoolemie care depășește cu mult limita penală.
Potrivit informațiilor oficiale, la data de 28 februarie 2026, bărbatul ar fi condus un autoturism pe un drum public din Darabani, deși consumase băuturi alcoolice. Polițiștii l-au oprit pentru control, iar testarea cu aparatul etilotest a indicat o valoare de 1,13 mg/l alcool pur în aerul expirat – un nivel extrem de ridicat, care ridică serioase semne de întrebare cu privire la pericolul în care au fost puși ceilalți participanți la trafic.
În urma probatoriului administrat, la data de 2 martie 2026, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Darabani au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele acestuia, pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui autoturism sub influența băuturilor alcoolice.
Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din Botoșani, urmând ca în cauză să fie dispuse măsurile legale.

























































