Zi neagră pentru doi bărbați din județul Botoșani, care au simțit pe propria piele rigorile legii! Pe 15 ianuarie 2026, polițiștii au pus în aplicare două mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, iar finalul a fost același pentru amândoi: Penitenciarul Botoșani.
Primul caz vizează un bărbat de 65 de ani, din comuna Ripiceni. Acesta a fost ridicat de polițiștii Secției de Poliție Rurală nr. 10 Ștefănești, după ce instanța l-a condamnat definitiv la un an și 10 luni de închisoare. Fapta care l-a adus în spatele gratiilor este extrem de gravă: conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe, un pericol real pentru toți participanții la trafic.
La scurt timp, oamenii legii din cadrul Poliției Orașului Ștefănești au mai pus cătușele unui bărbat, de această dată în vârstă de 37 de ani, din comuna Românești. Tânărul a fost condamnat la 4 ani și 5 luni de închisoare pentru infracțiuni economice grave, fiind găsit vinovat de comercializarea sau deținerea de produse accizabile fără marcaje legale ori cu marcaje false.
Fără drept de apel, ambii bărbați au fost identificați, escortați și încarcerați în Penitenciarul Botoșani, unde își vor executa pedepsele.

































