Județul Botoșani se află sub cod galben de ger, potrivit unei informări transmise de meteorologi. Avertizarea este valabilă din această seară, de la ora 20:00, până luni, la ora 10:00.
În acest interval, sunt prognozate temperaturi minime deosebit de scăzute, cu valori cuprinse între minus 18 și minus 6 grade Celsius. Gerul va fi persistent, atât pe timpul nopților și al dimineților, cât și pe parcursul zilei.
Pentru a gestiona eventualele situații de urgență generate de vremea extrem de rece, pompierii botoșăneni anunță că sunt pregătiți să intervină cu mijloacele tehnice din dotare. Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” a informat autoritățile locale și a transmis măsuri preventive pentru protejarea populației și limitarea pagubelor.
Printre acestea se numără identificarea și sprijinirea persoanelor fără adăpost, monitorizarea persoanelor vulnerabile, precum și verificarea locuințelor cu risc crescut de incendiu, în special a celor care folosesc sisteme de încălzire improvizate.
Autoritățile le recomandă cetățenilor să evite deplasările pe distanțe lungi, să se îmbrace corespunzător, să acorde o atenție sporită utilizării sobelor și aparatelor electrice de încălzire și să aibă grijă de persoanele vârstnice sau cu probleme de sănătate.
În situații de urgență, populația este sfătuită să apeleze numărul unic 112 și să anunțe autoritățile locale dacă observă persoane aflate în pericol din cauza frigului.




























