Șoselele din județul Botoșani au fost, timp de peste două luni, sub lupa polițiștilor! Între 15 octombrie și 31 decembrie 2025, oamenii legii din cadrul Serviciului Rutier, alături de alte subunități de profil, au declanșat o amplă acțiune menită să-i aducă la ordine pe șoferii care circulă cu autoturisme înmatriculate în alte state.
Rezultatele nu au întârziat să apară. Aproximativ 400 de mașini „cu numere străine” au fost trase pe dreapta și verificate amănunțit, iar neregulile descoperite i-au lăsat pe mulți conducători auto fără zâmbet… și fără acte.
În urma controalelor, polițiștii au aplicat nu mai puțin de 124 de sancțiuni contravenționale, semn că regulile de circulație au fost tratate cu superficialitate de numeroși șoferi. Mai mult, 13 permise de conducere au fost reținute, iar 5 certificate de înmatriculare au fost retrase, mașinile fiind considerate necorespunzătoare pentru a mai circula pe drumurile publice.
Ca și cum nu ar fi fost de ajuns, polițiștii au trecut la măsuri drastice și au retras 3 seturi de plăcuțe cu numere de înmatriculare, trimițând un mesaj clar: legea este aceeași pentru toți, indiferent de țara în care este înmatriculată mașina.




























