Agenţia pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din Statele Unite a dat undă verde comercializării unui nou tratament împotriva Alzheimer, care încetineşte evoluţia bolii, dezvoltat de laboratorul american Eli Lilly, transmite AFP, transmite Agerpres.
Medicamentul atacă aşa-numitele plăci amiloide, care se găsesc în creierul pacienţilor cu Alzheimer. Aceste plăci se depun între celulele nervoase din cortexul cerebral şi întrerup conexiunile dintre neuroni.
„Datele clinice au demonstrat într-o manieră convingătoare că Kisunla a redus rata declinului cognitiv şi funcţional la pacienţii care prezentau simptome moderate de pierdere cognitivă şi demenţă senilă, asociate bolii Alzheimer”, a comentat Teresa Buracchio, directoare a Biroului de Neuroştiinţe din cadrul FDA, citată într-un comunicat dat publicităţii marţi.
Citește mai mult pe G4Media.ro