Declarații explozive în plină criză a sistemului de învățământ! Ministrul Educației și Cercetării, Mihai Dimian, a stârnit un val de reacții după ce a cerut public părinților să-și asume responsabilitatea pentru rezultatele slabe ale elevilor.
Ieșirea dură vine după ce cifrele de la simularea Evaluării Naționale 2026 au șocat: peste jumătate dintre elevii de clasa a VIII-a nu au știut să scrie corect banalul „să nu fii”. Un semnal de alarmă care arată cât de gravă este situația în școli.
Întrebat despre discuțiile cu profesorii și eventualele măsuri, ministrul a întors complet direcția și a pus presiunea pe părinți: aceștia ar trebui, spune el, să se întrebe zilnic dacă își încurajează copiii să învețe, înainte de a critica sistemul.
Mai mult, oficialul susține că o parte dintre elevii cu rezultate foarte slabe nici măcar nu frecventează cursurile, lipsind frecvent și venind ulterior cu adeverințe pentru motivarea absențelor. În aceste condiții, spune ministrul, nu se poate vorbi doar despre responsabilitatea școlii.
Declarațiile au aprins deja spiritele în spațiul public. Mulți părinți consideră că sistemul încearcă să paseze vina, în timp ce alții admit că implicarea familiei este esențială.























































