Fosta manageră a Spitalului Județean „Mavromati” Botoșani, Doina Caba, a încheiat cu procurorii DNA un acord de recunoaștere a vinovăției într-un dosar privind fraudarea unor concursuri, angajări și transferuri de personal medical.
Potrivit DNA, aceasta ar fi comis 12 acte materiale de luare de mită, în perioada decembrie 2021 – iulie 2022, și ar fi primit în total 11.000 de euro, dar și bijuterii din aur evaluate la peste 22.000 de lei.
În schimbul banilor și bunurilor, fosta manageră ar fi intervenit pentru aprobarea unor transferuri, angajări, menținerea unor persoane pe posturi și stabilirea unor condiții de concurs favorabile anumitor candidați.
Într-unul dintre cazuri, procurorii susțin că ar fi primit 4.000 de euro pentru scoaterea la concurs a unui post de asistent medical la Radiologie, iar într-un alt caz 3.000 de euro pentru menținerea unui angajat pe post.
DNA mai susține că aceasta ar fi primit și bijuterii din aur pentru aprobarea unor transferuri sau concursuri. De asemenea, ar fi furnizat unui candidat favorit subiectele unui examen.
Cercetările continuă și față de alte persoane implicate în dosar.























































