Un conflict izbucnit pe terasa unui local public din comuna Ungureni s-a transformat într-un scandal în toată regula, iar polițiștii au ajuns să-i rețină pe trei dintre cei implicați.
Incidentul s-a produs în data de 19 august 2026. Potrivit anchetatorilor, cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 21 și 38 de ani, se aflau pe terasa unui local din Ungureni când, pe fondul unui conflict spontan, ar fi început să se agreseze reciproc.
Scandalul nu a rămas fără urmări. Prin comportamentul lor, tinerii ar fi provocat tulburarea ordinii și liniștii publice, motiv pentru care polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 9 Vlăsinești au continuat cercetările și au administrat probe în acest caz.
Pe 26 august, în baza probatoriului strâns, polițiștii au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele celor trei, aceștia fiind cercetați pentru lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.
După expirarea perioadei de reținere, cei trei au ajuns în fața instanței. Judecătorii au decis să nu dispună arestarea lor, însă au stabilit măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile.
























































