Clipe de coșmar într-o localitate din județul Bacău, unde un copil de doar 4 ani a fost la un pas de moarte după ce a fost lovit de un autoturism, chiar sub privirile mamei sale. Tragedia s-a produs în câteva secunde, iar intervenția rapidă a doi tineri aflați întâmplător în zonă a făcut diferența dintre viață și moarte.
Potrivit informațiilor oficiale, copilul mergea pe marginea șoselei alături de mama sa, care împingea un cărucior. Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere arată momentul în care, imediat după ce au depășit un autoturism staționat, băiețelul s-a smuls de lângă femeie și a fugit direct pe carosabil.
Șoferul unei mașini aflate în trafic nu a mai avut timp să evite impactul, iar copilul a fost lovit violent. În câteva clipe, zona s-a transformat într-o scenă dramatică: mama, martorii și trecătorii au alergat disperați spre micuțul căzut pe asfalt.
Salvarea a venit însă de unde nimeni nu se aștepta.
Printre persoanele aflate la fața locului se aflau Andreea, studentă în anul V la Facultatea de Medicină și Farmacie din Galați, și Bogdan, polițist în cadrul Secției 4 Poliție Rurală Podu Turcului – IPJ Bacău. Fără să ezite, cei doi au început imediat manevrele de resuscitare.
Martorii spun că intervenția a fost contracronometru, fiecare secundă fiind crucială. Cei doi au lucrat ca o echipă perfect sincronizată, aplicând manevre de prim ajutor până la sosirea echipajului medical.
Reprezentanții Poliției Române au transmis că datorită intervenției rapide, inima copilului a continuat să bată până când ambulanța a preluat cazul. Agentul de poliție participase anterior la cursuri de prim-ajutor organizate în cadrul instituției, pregătire care s-a dovedit decisivă în acele momente critice.
Copilul a fost transportat de urgență la spital, medicii continuând lupta pentru stabilizarea sa.
După incident, polițiștii au lansat un apel ferm către părinți, subliniind pericolele la care sunt expuși copiii în apropierea drumurilor publice. Autoritățile atrag atenția că o clipă de neatenție poate avea consecințe dramatice și îi îndeamnă pe adulți să îi învețe pe cei mici regulile de circulație și importanța traversării în siguranță.























































