Clipe de groază în localitatea Frumușica, acolo unde un accident rutier produs în urmă cu puțin timp s-a soldat cu rănirea a două persoane. Un autoturism s-a răsturnat pe o parte, după ce șoferul ar fi pierdut controlul direcției de mers.
La fața locului au intervenit de urgență pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi, cu o autospecială de stingere dotată cu modul de descarcerare, dar și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean. Salvatorii au constatat că, deși mașina era răsturnată, nu existau persoane încarcerate.
Două femei, în vârstă de 63 și 72 de ani, au suferit răni și au avut nevoie de îngrijiri medicale. Acestea au fost preluate rapid de echipajul medical și transportate la spital pentru investigații suplimentare.
Pompierii au asigurat zona pentru a preveni izbucnirea unui incendiu, eliminând orice risc suplimentar după impact.
Circumstanțele exacte ale producerii accidentului urmează să fie stabilite, însă evenimentul reprezintă un nou semnal de alarmă pentru toți participanții la trafic: prudența la volan poate face diferența între viață și moarte.























































