Vești importante pentru milioane de pensionari din România! După săptămâni de negocieri tensionate în coaliția de guvernare, pachetul social propus de PSD a fost aprobat, iar seniorii cu venituri mici urmează să primească un sprijin financiar consistent chiar din acest an.
Anunțul a fost făcut de liderul PSD, Sorin Grindeanu, care a declarat că formațiunea sa a reușit să impună toate măsurile din așa-numitul „Pachet de Solidaritate”. Acum, mingea este în terenul Ministerului Muncii, care trebuie să pună la punct mecanismul de plată.
Potrivit detaliilor oferite de ministrul Petre Florin Manole, ajutorul financiar va fi acordat în funcție de nivelul pensiei. Astfel, cei mai avantajați vor fi pensionarii cu venituri sub 1.500 de lei, care vor primi în total 1.000 de lei pe an, împărțiți în două tranșe: 500 de lei în aprilie și 500 de lei în decembrie.
Pentru pensionarii cu pensii între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul va fi de 800 de lei anual, iar pentru cei cu venituri între 2.001 și 3.000 de lei, suma va fi de 600 de lei. În total, milioane de români ar urma să beneficieze de acest ajutor.
Banii vor ajunge fie prin intermediul Poștei Române, fie direct pe card, în funcție de metoda prin care fiecare pensionar își primește pensia. Primele plăți sunt așteptate înainte de Paște, dacă procedurile vor fi finalizate la timp.
Pachetul de măsuri nu se oprește însă aici. Acesta include și facilități pentru mame aflate în concediu maternal, veterani, copii cu dizabilități și familii vulnerabile, toate având scopul de a reduce impactul inflației și al scumpirilor din ultimul an.





















































