Există destine care par scrise nu pentru un om, ci pentru un întreg secol. Iar viața lui Geert Adriaans Boomgaard, născut în septembrie 1788 în Groningen, Ţările de Jos, este o astfel de poveste: o punte vie între epoca lui Napoleon și zorii lumii moderne. Fiul unui căpitan de ambarcațiuni fluviale, Geert a venit pe lume într-o Europă neliniștită, modelată de ideile Revoluției Franceze — fără să bănuiască faptul că avea să participe, în scurt timp, la războaiele care vor redesena continentul.
În tinerețe, ca mulți olandezi ai generației sale, a fost înrolat într-un regiment de infanterie ușoară al Marii Armate napoleoniene. A mărșăluit prin Europa sub drapelul imperial, respirând praful bătăliilor și simțind pulsul unei ambiții militare care urma să se prăbușească în 1812, în Rusia. Acolo, în iadul alb al celei mai cumplite campanii militare a epocii, Geert a văzut moartea în toate formele ei: frig, foamete, boală, haos. Sute de mii au pierit, dar el a supraviețuit miraculos marșului de retragere, acelei ierni care a îngenuncheat imperiul lui Napoleon.
Revenit acasă după furtuna istoriei, Geert și-a reluat viața simplă, pe ape. În 1818 s-a căsătorit cu Stijntje Bus, cu care a avut opt copii. Dar fericirea n-a durat: la doar 33 de ani, soția lui a murit, la o lună după nașterea ultimului copil. Un an mai târziu, în încercarea de a reface familia, s-a recăsătorit cu Grietje Abels Jonker și a mai avut patru copii. Viața i-a umplut casa de glasuri, dar anii i-au golit-o încet, necruțător. Niciunul dintre fiii și fiicele lui nu a trăit mai mult de 57 de ani.
Pierderea a devenit tovarășul lui constant. La 76 de ani era văduv pentru a doua oară. La 96, și-a îngropat ultimul copil. După ce a trecut de vârsta de 100 de ani, a început să-și conducă la groapă propriii nepoți. Familia, odinioară un arbore viguros, se ofilea în jurul lui, ramură după ramură, până când a rămas doar el — un om născut în secolul XVIII, trăind singur într-o lume care nu-i mai semăna.
În 1888, la împlinirea a 100 de ani, fotografii și ziariști au venit să-l vadă. Chipul lui, adânc brăzdat, părea scos dintr-o altă epocă. Portretul lui a ajuns chiar la regenta Emma a Olandei. Ședințe foto au mai urmat, la 107 ani — dovadă a fascinației pe care o stârnea un om care călcase în două lumi diferite. În privirea lui se citea o liniște stranie: liniștea cuiva care nu mai are ce pierde, cuiva care a supraviețuit tuturor.
În 1897, la 108 ani, Geert Adriaans Boomgaard a devenit cel mai longeviv bărbat documentat din istorie. Un an mai târziu, și cel mai longeviv om verificat. Era o recunoaștere pe care n-o dorise și care purta o ironie amară: supraviețuise războaielor, iernii rusești, foametei, bolilor, timpului… și propriei familii.
La 3 februarie 1899, la 110 ani și 135 de zile, s-a stins. A fost primul supercentenar verificat din istorie și ultimul soldat al lui Napoleon. În viața lui, lumea trecuse de la baionetă la bec electric, de la diligențe la automobile, de la ordinele lui Napoleon la primele linii telefonice.
