Județul Botoșani a fost împânzit de polițiști în două razii de amploare care au vizat tot ce mișcă pe drumuri și pe lângă ele! Într-o singură zi, oamenii legii au ieșit în forță în orașele Ștefănești și Săveni, dar și în comunele din jur, pentru a combate haosul din trafic, faptele antisociale și nerespectarea legii. Și au făcut-o cu rezultate spectaculoase.
La Ștefănești, polițiștii din oraș și cei de la Secția Rurală nr. 10 au ieșit la vânătoare de nereguli și nu au iertat pe nimeni. Au fost legitimate 30 de persoane și verificate 24 de autoturisme. În urma controalelor, au fost aplicate 25 de amenzi în valoare de peste 19.000 de lei. Mai mult, trei șoferi au rămas fără permis, iar un certificat de înmatriculare a fost retras pe loc.
Nici la Săveni nu a fost liniște. Polițiștii din oraș, sprijiniți de colegii din Vlăsinești, au organizat o acțiune-maraton pentru prevenirea faptelor antisociale. Au fost legitimate aproape 200 de persoane și controlate 150 de vehicule. În urma verificărilor, au fost aplicate 45 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 12.000 de lei.
Printre neregulile constatate s-au numărat abateri rutiere, încălcarea normelor de conviețuire socială și nerespectarea legislației privind siguranța alimentelor și normele sanitare veterinare, în baza HG 984/2005.
În total, polițiștii au aplicat peste 70 de amenzi, în valoare cumulată de peste 30.000 de lei, au reținut 3 permise de conducere și au retras 2 certificate de înmatriculare.