Activitatea Serviciului Public Comunitar Local de Evidență a Persoanelor Săveni va fi reluată începând de luni, 4 august 2025, după o perioadă de suspendare care a generat numeroase nemulțumiri în rândul cetățenilor. În ultima perioadă, Instituția Prefectului Județului Botoșani a primit multiple petiții și plângeri din partea locuitorilor din zona Săveni, care s-au confruntat cu dificultăți în obținerea sau reînnoirea actelor de identitate. Pentru deblocarea situației, prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a purtat o serie de discuții atât cu directorul general al Direcției pentru Evidența Persoanelor, chestorul de poliție Aurel-Cătălin Giulescu, cât și cu primarul orașului Săveni, Relu Târzioru. Aceste demersuri au avut drept scop identificarea unei soluții rapide pentru reluarea activității serviciului și asigurarea accesului cetățenilor la serviciile publice esențiale. „Am înțeles nevoile cetățenilor care, în număr mare, au adresat petiții Instituției Prefectului, exprimându-și nemulțumirea pentru faptul că nu își pot rezolva problemele legate de actele de identitate. În acest sens, am purtat mai multe discuții telefonice cu dl director general, chestor de poliție, și am subliniat necesitatea găsirii de îndată a unei soluții pentru reluarea activității acestui serviciu. Luni, Serviciul va fi operațional”, a declarat prefectul Dan Nechifor. Redeschiderea Serviciului de Evidență a Persoanelor din Săveni vine în sprijinul cetățenilor din întreaga zonă, contribuind la fluidizarea solicitărilor și la evitarea aglomerării altor ghișee din județ.