Meteorologii au actualizat prognoza și au emis, în această seară, o atenționare nowcasting cod galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă astăzi, între orele 19:35 și 21:00, pentru o mare parte din nordul județului Botoșani.
Vizate sunt municipiul Dorohoi, orașele Darabani și Bucecea, dar și localitățile: Hudești, Mihai Eminescu, Suharău, Vlădeni, Ibănești, Șendriceni, Vârfu Câmpului, Cristinești, Dersca, George Enescu, Hilișeu-Horia, Broscăuți, Pomârla, Roma, Mihăileni, Corlăteni, Leorda, Cândești, Brăești, Văculești, Lozna și Dimăcheni.
Potrivit avertizării emise de specialiști, în intervalul menționat sunt prognozate intensificări puternice ale vântului (rafale de 50 până la 70 km/h), averse torențiale cu cantități de apă de 15 până la 25 de litri pe metru pătrat, descărcări electrice frecvente și căderi de grindină cu diametrul sub 2 centimetri.
Evoluția fenomenelor meteorologice este monitorizată în timp real de către Centrul Operațional al ISU Botoșani, care rămâne în alertă pentru a interveni prompt în cazul producerii unor situații de urgență.
Autoritățile fac apel la cetățeni să se adăpostească pe durata furtunii, să evite deplasările inutile și să nu se expună în zone deschise sau sub copaci înalți ori stâlpi de electricitate. De asemenea, este recomandat ca obiectele din curți sau balcoane să fie bine fixate, pentru a nu fi luate de vânt.