Ce ar trebui să fie o zonă de promenadă liniștită s-a transformat, într-un weekend obișnuit, într-un adevărat „teren de luptă” pentru un grup de copii cu vârste cuprinse între 5 și 10 ani, surprinși în plin act de vandalism de camerele de supraveghere ale Poliției Locale Botoșani.
Imaginile arată cum acești minori, aparent nesupravegheați, se apropie de grupul statuar amplasat în Centrul Istoric și încep să desprindă bucăți de granit din soclul monumentului. Dar ceea ce urmează este de-a dreptul revoltător: micuții folosesc fragmentele de piatră pe post de „muniție”, pe care o aruncă în direcția geamurilor, ușilor și vitrinelor magazinelor din zonă.
La scurt timp, o patrulă a Poliției Locale ajunge la fața locului, moment în care copiii o iau la fugă în direcții diferite. Totuși, unul dintre ei, în vârstă de aproximativ 8–10 ani, este recunoscut de polițiștii locali, care au reușit ulterior identificarea părinților.
Pentru lipsa de supraveghere a minorului, părintele a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 500 de lei, conform legislației privind responsabilitatea tutorelui legal pentru faptele antisociale ale minorului.