Scene desprinse dintr-un film de groază s-au petrecut pe 5 iulie 2025, în municipiul Botoșani, acolo unde un tânăr de 31 de ani și-a pierdut total controlul și a recurs la gesturi greu de imaginat… chiar împotriva propriei mame!
Potrivit anchetatorilor, totul ar fi pornit de la o discuție aprinsă în locuința comună. Pe fondul conflictului, bărbatul și-ar fi imobilizat mama cu cabluri electrice, împiedicând-o să părăsească locuința. Femeia a suferit leziuni fizice, fiind ținută forțat într-o stare de lipsire de libertate, până când agresorul a fugit din casă.
Tânărul a fost identificat ulterior în municipiul Dorohoi, unde a fost săltat de oamenii legii și dus la sediul Poliției Municipiului Botoșani. Pe numele său a fost emisă o ordonanță de reținere pentru 24 de ore, fiind cercetat pentru violență în familie și lipsire de libertate.























































