În luna aprilie, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Botoșani a desfășurat o amplă campanie de controale în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă, în urma căreia au fost aplicate sancțiuni în valoare totală de 155.500 lei.
În domeniul relațiilor de muncă, inspectorii ITM au efectuat 50 de controale, fiind identificate multiple nereguli precum: neplata salariilor și a orelor suplimentare, lipsa evidenței timpului de lucru, neacordarea repausului legal, precum și neeliberarea documentelor aferente încetării contractului. Pentru aceste abateri au fost aplicate 8 sancțiuni contravenționale, totalizând 110.500 lei. De asemenea, au fost dispuse 74 de măsuri de remediere.
Totodată, au fost constatate încălcări ale legislației privind încheierea și înregistrarea contractelor de muncă, precum și completarea eronată a registrului de evidență a salariaților.
Compartimentul de Monitorizare Relații de Muncă a emis 203 certificate și rapoarte, 40 de parole pentru accesul la registrul electronic al salariaților și a gestionat 3 carnete de muncă neridicate.
În ceea ce privește securitatea și sănătatea în muncă, ITM a verificat 40 de angajatori, dintre care 20 au fost sancționați. Au fost aplicate 6 amenzi în valoare de 45.000 lei și 31 de avertismente, în principal pentru nepurtarea echipamentului de protecție, lipsa semnalizării corespunzătoare și neraportarea evenimentelor de muncă.
Au fost raportate 9 evenimente, dintre care 6 persoane au fost accidentate – 5 cu incapacitate temporară de muncă și una cu urmări fatale.