Un accident rutier grav a avut loc în urmă cu puțin timp pe Drumul European 58, la ieșirea din municipiul Botoșani. O autocisternă s-a răsturnat, iar șoferul, un bărbat în vârstă de 40 de ani, a avut nevoie de îngrijiri medicale.
În cel mai scurt timp, la fața locului au intervenit două echipaje din cadrul Detașamentului de Pompieri Botoșani – unul cu o autospecială de stingere cu apă și spumă, celălalt cu autospeciala de descarcerare – precum și un echipaj SMURD.
Până la sosirea echipelor de intervenție, plutonierul adjutant șef Valentin Obreja, aflat întâmplător în apropierea locului accidentului, a acordat primul ajutor victimei. Acesta a reușit să stabilizeze bărbatul, contribuind decisiv la acordarea asistenței medicale de urgență.
Ulterior, șoferul a fost preluat de echipajul SMURD și transportat la spital pentru investigații și îngrijiri medicale de specialitate. Din fericire, viața acestuia nu pare a fi în pericol.
Pompierii au intervenit și pentru înlăturarea pericolului de incendiu, deconectând bornele bateriei autocisternei, prevenind astfel posibile scurgeri de combustibil sau izbucnirea unui incendiu.
Cauzele accidentului urmează să fie stabilite de polițiști, care au demarat o anchetă în acest sens.