Zeci de elevi de la Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” din Șendriceni au participat, miercuri, 30 septembrie 2026, la o acțiune informativ-preventivă dedicată egalității de șanse și prevenirii violenței domestice.
Activitatea a fost organizată de membrii Comisiei Județene în domeniul egalității de șanse între femei și bărbați (COJES), alături de reprezentanți ai Agenției Județene pentru Plăți și Inspecție Socială Botoșani, Inspectoratului de Poliție Județean Botoșani, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Botoșani.
Discuțiile cu adolescenții s-au concentrat pe un subiect sensibil: cum poate fi recunoscută violența și ce trebuie făcut atunci când apar comportamente abuzive.
Au fost prezentate principalele forme ale violenței domestice, modul în care acestea se pot manifesta și efectele pe care le pot avea asupra victimelor. Elevii au fost informați și despre comportamentele care pot reprezenta semnale de alarmă, despre identificarea situațiilor de risc și despre importanța solicitării ajutorului atunci când o persoană se confruntă cu abuzuri.
Un capitol important al întâlnirii a vizat măsurile legale prin care victimele pot fi protejate. Reprezentanții instituțiilor au explicat rolul ordinului de protecție și al ordinului de protecție provizoriu, dar și modul în care Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică (SIME) contribuie la respectarea măsurilor dispuse de autorități.
Mesajul transmis elevilor a fost că egalitatea de șanse, respectul reciproc și nonviolența trebuie să stea la baza relațiilor dintre oameni, iar comportamentele abuzive nu trebuie ignorate.


























































