Veste tristă care a zguduit scena publică botoșăneană! Paul Onișa, fost om de afaceri, consilier local și lider politic la nivel județean, s-a stins din viață miercuri, într-un spital din Brașov, la vârsta de 68 de ani.
Figura sa a fost una extrem de cunoscută în viața publică locală, atât prin implicarea politică, cât și prin afacerile dezvoltate de-a lungul anilor. Cu un parcurs marcat de ambiție și vizibilitate, Paul Onișa a fost, timp de ani buni, un nume greu în Botoșani.
Lider politic și candidat la Primărie
În urmă cu aproximativ 15 ani, acesta a ocupat funcția de președinte al organizației județene a Partidului Conservator, iar între 2012 și 2016 a fost consilier local în municipiul Botoșani. În 2016 a revenit în prim-planul politicii locale, candidând independent la Primăria Botoșani, într-o competiție intens urmărită la acea vreme.
Antreprenor cunoscut în HoReCa
Pe plan profesional, Paul Onișa a fost asociat ani la rând cu domeniul ospitalității. Ultima sa afacere, restaurantul „La Negustori”, situat în apropierea Bibliotecii Județene, a devenit un reper pentru botoșăneni. În ultimii ani, fostul om de afaceri a încercat să se retragă din activitate, după aproape un deceniu în care a căutat să vândă restaurantul.
Ultimii ani, la Brașov
În 2021, odată cu înaintarea în vârstă, Paul Onișa a decis să părăsească Botoșaniul și s-a mutat la Brașov, unde își cumpărase o locuință și unde avea să-și petreacă ultimii ani din viață.
Înmormântarea va avea loc sâmbătă, la Bucecea, localitatea de care a rămas profund legat sufletește, potrivit apropiaților.
Dumnezeu să-l ierte!










































