Polițiștii locali din Botoșani au intervenit din nou pentru a stopa situațiile de nesimțire care pun în pericol sănătatea și liniștea locatarilor. După mai multe sesizări, autoritățile au descoperit locuințe transformate în adevărate focare de infecție, unde deșeurile menajere sunt depozitate haotic, iar igienizarea lipsește complet. Mirosurile puternice și mizeria generată au provocat inconveniente majore vecinilor, existând riscul afectării stării de sănătate a acestora.
Într-un alt caz grav, polițiștii au constatat că apa fecaloid menajeră se scurgea direct pe sol, ajungând până la subsolul unui bloc din vecinătate. Situația a fost catalogată drept extrem de periculoasă, deoarece reprezintă un risc direct pentru sănătatea locatarilor și poate provoca contaminarea mediului înconjurător.
Autoritățile au aplicat amenzi contravenționale și au dispus măsuri imediate de igienizare a locuințelor și remediere a scurgerilor, atrăgând atenția că toleranță zero se aplică pentru astfel de fapte. Polițiștii locali fac apel la cetățeni să respecte regulile de igienă și să evite transformarea locuințelor în focare de infecție, pentru siguranța și confortul întregii comunități.









































