Două gospodării din localitățile Păun și Broșteni au fost cuprinse de flăcări, în ultimele ore, după ce coșurile de fum au luat foc.
La Broșteni, incendiul a izbucnit din cauza funinginii depuse pe pereții interiori ai coșului de fum. Din fericire, focul a fost stins rapid, înainte să se extindă la acoperișul casei. Situația a fost însă mai gravă la Păun, unde flăcările au distrus aproximativ cinci metri pătrați din acoperiș.
La fața locului au intervenit pompierii din cadrul Gărzilor de Intervenție Ștefănești și Trușești, cu două autospeciale de stingere, sprijiniți de Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență Mihălășeni și Durnești.
În timpul intervenției de la Păun, proprietara locuinței a suferit un atac de panică. Femeia a fost preluată de un echipaj SMURD și transportată la spital pentru îngrijiri de specialitate.
Potrivit pompierilor, astfel de incendii pot fi prevenite prin curățarea periodică a coșurilor de fum și verificarea instalațiilor de încălzire înainte de sezonul rece.