Scene șocante la Ștefănești, județul Botoșani! În seara de 17 septembrie 2025, un tânăr de 34 de ani a năvălit peste fosta soție și, într-un acces de furie, a agresat-o fizic atât pe ea, cât și pe fiica lor. Țipetele au alertat vecinii, iar polițiștii au fost chemați de urgență pentru a pune capăt violențelor.
După completarea formularului de evaluare a riscului, anchetatorii au stabilit că există pericol iminent, astfel că au emis imediat un ordin de protecție provizoriu, valabil pentru cinci zile. Agresorul este obligat să păstreze distanța față de victime, iar dacă va încălca această măsură, riscă să fie trimis direct în arest pentru încălcarea ordinului de protecție.
Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani au deschis pe numele său un dosar penal pentru violență în familie și continuă cercetările.
Legea 217/2003 pentru prevenirea și combaterea violenței domestice prevede că ordinul de protecție îl poate obliga pe agresor să părăsească locuința, să păstreze o distanță minimă față de victimă și să înceteze orice formă de contact. Victimele pot solicita sprijin imediat de la poliție, unități medicale, medicul legist sau Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului.