Scene dramatice la un festival din Săveni, unde bucuria s-a transformat într-un moment de panică generală! În timp ce oamenii se distrau, o mamă a fost văzută alergând disperată, ținându-și băiețelul de doar trei ani în brațe. Copilul se lovise grav la cap de o statuie din beton în timp ce se juca, iar sângele și țipetele mamei au îngrozit mulțimea.
În mijlocul acestei scene șocante, Ilie, un polițist de doar 21 de ani, aflat în misiune de asigurare a ordinii publice, a reacționat ca un adevărat erou. Fără să stea pe gânduri, a alergat către femeie, a preluat copilul și l-a urcat în autospeciala de poliție. Cu sirenele pornite, a condus în regim de urgență către cea mai apropiată unitate medicală.
Datorită intervenției lui rapide, micuțul Alex a primit îngrijiri medicale în câteva minute, iar apoi a fost transferat la spitalul din Botoșani, unde medicii au confirmat că este în afara oricărui pericol.



