Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri un mesaj cu dublă cheie: optimism pe termen lung, dar realism crud pentru următorii ani. Liderul de la Cotroceni a recunoscut în fața oamenilor de afaceri americani, la AmCham CEO Business Forum 2025, că și anul viitor va fi unul extrem de dificil pentru economie și populație. Abia la finalul lui 2026, spune el, România ar putea reveni „pe făgașul normalității”.
„România, mediul economic, populaţia, vor fi în oarecare suferinţă şi anul viitor. Sfârşitul lui 2026 este, în opinia mea, capătul tunelului”, a declarat șeful statului, subliniind că raportul Moody’s care urmează să apară va confirma că situația este „sub control”.
În ciuda problemelor, Dan a insistat asupra ideii de stabilitate: „Există convergență de opinii între președinte, guvern, parlament. Nu există vreun motiv de îngrijorare din perspectiva mea”. Totuși, el a admis că „anumite lucruri s-au făcut în viteză” și că lipsa unui plan de țară pentru reforma statului rămâne o vulnerabilitate.
Președintele a încercat să tempereze așteptările, dar și să transmită un mesaj clar investitorilor americani: parteneriatul strategic cu SUA este „esențial” și trebuie consolidat și pe componenta economică. În plus, a recunoscut deschis că administrația publică românească nu dă semne reale de reformă „de jos în sus” și a cerut implicarea mediului privat în acest proces.
„Mesajul meu este de stabilitate. 2026 va fi mai simplu, pentru că vom porni cu un buget adaptat realităţilor”, a spus Nicușor Dan.
Atmosfera de la forum a fost marcată de realism: optimismul președintelui are un termen-limită clar – finalul lui 2026. Până atunci, românii trebuie să strângă cureaua.